Vești extraordinare pentru toți iubitorii de navigație în apele spectaculoase ale Greciei!
Canalul Corint se redeschide pe 8 martie 2025.
Pentru mulți dintre noi, acest canal nu este doar o cale navigabilă, ci și un simbol al aventurii pe mare. Cu o lungime de puțin peste 6 kilometri și o lățime de doar 25 de metri, canalul scurtează legătura dintre Marea Egee și Marea Ionică. Astfel, se evită ocolul lung în jurul Peloponezului.
Navigarea prin Canalul Corint nu doar economisește peste 400 de mile nautice, ci oferă și o experiență unică. Pereții săi verticali creează un peisaj spectaculos și memorabil.
Din 2021 până în prezent, canalul a fost deschis și închis de mai multe ori. Motivul a fost necesitatea lucrărilor de restaurare și de siguranță. Autoritățile elene au investit masiv în consolidarea pereților canalului. Redeschiderea din martie 2025 este un pas important către finalizarea completă a lucrărilor.
Se estimează că toate lucrările vor fi încheiate până în ianuarie 2026. Ne putem aștepta, astfel, la o nouă închidere la finalul sezonului de navigație.
Pentru cei care își planifică aventurile pe mare în Grecia, redeschiderea canalului oferă noi oportunități de rută și economii semnificative de timp și combustibil. Multe dintre ambarcațiunile de agrement care navighează dinspre insulele grecești ale Mării Egee către Ioniană (sau invers) au acum din nou acces la această rută rapidă și spectaculoasă.
Planificarea trecerii prin canal
Dacă intenționați să includeți Canalul Corint în itinerariul vostru, este recomandat să verificați reglementările actualizate privind tranzitul, timpii de așteptare și taxele de trecere. Echipa de administrare a canalului este disponibilă pentru orice informații suplimentare, astfel încât experiența voastră să fie cât mai plăcută și lipsită de probleme.
-
Numere de telefon:
- Serviciul de Relații Clienți (disponibil 24 de ore): +30 27410 30886 și +30 27410 30880
- Administrație: +30 27410 30880
-
Adresă de e-mail:
-
Canal VHF pentru contact:
- Canalul 11
-
Website oficial:
Redeschiderea acestui pasaj emblematic este un moment important pentru comunitatea internațională de navigatori, inclusiv pentru noi, marinarii români pasionați de Grecia și de navigația pe mările sale fermecătoare. Indiferent dacă ați trecut deja prin canal sau vă pregătiți să o faceți pentru prima dată, această rută rămâne una dintre cele mai spectaculoase experiențe pe care le poate avea un marinar.
Vânt bun sa aveți!