Dacă ești pasionat de sailing, atunci ai un motiv serios să te entuziasmezi: Black Sea 200 Regatta este aici! Este prima regată offshore non-stop din România de 200 de mile nautice care îți va testa răbdarea, strategia și anduranța pe apă. Și ce e și mai fain? Evenimentul este susținut de Cash Machine, cu Vali Oeru în frunte, un nume binecunoscut în lumea sailingului românesc.
Vali Oeru – Pasiunea din spatele sponsorului principal
Vali nu este doar un om de afaceri de succes, ci și un pasionat de sailing și competiții inshore și offshore. De peste un deceniu, este prezent pe scena sailingului din România și, pe lângă faptul că a participat la curse importante precum Campionatul Mondial ORC, are și o experiență vastă la competiții de long-distance precum Rolex Middle Sea Race din Malta sau Aegean 600, desfășurată în Grecia.
„Îmi plac regattele offshore pentru că sunt o combinație fascinantă de tactică, concentrare și rezistență. La un moment dat, devine greu să rămâi focusat, iar cei care reușesc să o facă și să nu-și părăsească posturile pe barcă sunt cei care câștigă. Dar, crede-mă, e mai ușor de spus decât de făcut!”, spune Vali.
Black Sea 200 – O oportunitate pentru toți sailorii ⛵
Ce face această regată și mai specială este faptul că oricine poate participa. În comparație cu regattele inshore, unde manevrele rapide și precizia sunt esențiale, într-o cursă offshore contează foarte mult strategia și tactica.
„În România, mulți posesori de veliere nu ies pe apă suficient de des pentru a deveni competitivi în regattele inshore. Dar la offshore, lucrurile stau altfel: ai nevoie de planificare, adaptabilitate și anduranță, nu neapărat de viteza maximă în manevre. Asta face ca o regattă ca Black Sea 200 să fie accesibilă și captivantă pentru mai mulți sailori”, crede Vali.
Black Sea 200 vs. Tre Golfi – O comparație interesantă
Pentru Vali, această regattă este oarecum similară cu Tre Golfi Regatta din Italia, o altă competiție offshore de lungime apropiată. „Provocările sunt aceleași: siguranța echipajului, gestionarea oboselii și lupta continuă pentru deciziile tactice corecte.”
Hai să ne vedem pe apă! 🌊
Dacă îți place ideea de 200 de mile de sailing neîntrerupt, unde fiecare decizie contează și unde ai ocazia să îți testezi limitele, Black Sea 200 Regatta este evenimentul pe care nu trebuie să-l ratezi. 🏆
Vali Oeru și echipa sa de la Cash Machine ne dau posibilitatea să organizăm această competiție la un nivel mult mai bun. Așa că, dacă ai un velier și visezi la o provocare adevărată, acum e momentul să ieși din port și să vezi ce înseamnă cu adevărat o regattă offshore!