Cineva m-a rugat să îi dau un argument pentru ca soția să vină și ea la cursurile de navigatie. M-am așezat entuziasmată să scriu, căci la treburi de-astea sunt plină de entuziasm și idei și, pentru o clipă, am rămas pe gânduri… Ce chestie, există și oameni care nu sunt atrași by default doar când aud de vele și navigație… Uuups! Nu m-am gândit la asta până acum.

Îmbătată de pasiunea mea pentru bărci și mare, am pierdut cu totul din vedere că sunt și persoane pe lumea asta care nu leșină instant de plăcere când aud cuvântul ”barcă”. Hmmm… Poate că ar trebui să fac trei pași înapoi și să mă pun în pielea altcuiva. Altcuiva …altcuiva ca… ca cine? Și atunci mi-a licărit! Ca mine în anul de grație 2006 B.B. (Before Boats) când lucram peste zece ore pe zi, cu fundul pe scaun, iar în weekend-urile în care nu lucram, ieșeam până colea maxim Herastrău la un suc și-o salată italiană. Iar concediul… pfuu… concediul era la mare, indeed, dar așa, bătrânește cu zăcut pe plajă și mutat bretelele la costumul de baie ca să nu rămâie, doamne fere’, dungi… 🙂

M-am pus pe scris, dând până la urmă exemplul personal, dar după ce am trimis mailul m-am gândit la… schimbare.

Un lucru aparent banal, o plăcere, o senzație de bine, poate ceva mai elaborat gen hobby poate transforma totul. Dar cred că de cele mai multe ori, noi, oamenii ăștia cu program, copii, greutăți, facturi și alte obligații, le lăsam să treacă pe lângă noi. Sau le luăm punctual așa cum s-au arătat în fața noastră: un moment de relaxare, un moment de distracție, un moment de wow. Dar moment. Nimic mai mult. Eu zic că asta e cheia, să nu mai traversam în grabă momentele faine pe care le petrecem în viață și să le disecăm un pic. Să le punem pe ecranul imaginației și să visam cu ochii deschiși cum ar fi dacă momentul respectiv s-ar repeta și s-ar repeta din nou și din nou… Restul, cu ”orice e posibil”, ”dacă vrei poți – Adidas Torsion” sunt clișee, da, da… dar, frate, sunt pe bune!!!

Eu nu îți zic acum să te arunci cu capul înainte și să vinzi tot ca să îți cumperi o barcă și să faci înconjurul lumii cu ea, dar știi câți oameni fac asta? Știi câți și-au luat copii, căței și se bucură de viață? Și nu, nu au primit vreo moștenire și nici nu au spart vreo bancă, ci se întrețin muncind în locurile unde acostează, o lună, două, până strâng ceva să plece mai departe. Da, de acord cu tine, e un exemplu extrem și e mult până acolo, e cu curaj și de-astea, dar cât de măruntă și simplă pare repetarea unei plăceri și un gând mai serios la ea înainte să pui capul pe pernă în comparație cu a te duce în jurul lumii… Nu crezi că merită?

Dintr-o plăcere și-un wow m-am întors din Creta, în 2007, la București, amețită, amuțită și în transă. Ei bine, da, mă plimbasem cu barca. Prima dată. Și recunosc, gestul meu atunci de a începe să visez cu ochii deschiși nu a fost voluntar, ci total necontrolat și necontrolabil. Ce-a urmat… e poveste. Am făcut școala, am amenințat la serviciu că dacă nu mă lasă cu după-amiezile libere până termin cursurile de bărci, plec, m-am apucat de făcut credite peste credite ca să îmi iau o barcă. În fine, o treime de barcă, că doar nu e ca și cum ai cumpăra niște morcovi. Am pornit prima afacere din România cu închiriat de bărci. Aveam 31 de ani când făceam toate astea și eram dispusă sa renunț la tot. De atunci și până acum au trecut niște ani buni și să nu crezi că a fost un noroc și-am reușit așa, zbang! Nu, am pierdut la un moment dat aproape totul și am luat-o de la capăt. Alte bărci, alt business, aceleași mări, mult mai multă muncă.

Știi ce fac acum? Îți scriu ție, la birou, adică acasă. Lângă mine stă câinele meu, Wave (te miri că îl cheamă așa? LOL) care sforăie. Afara e destul de frig, dar la mine în birou sunt bărci pe pereți, fotografii cu marea și-un rom cu cola. E ora 19.30 și cică eu muncesc. Pfff…:))) Termin de pregătit cursul de navigatie care începe maine. Abia aștept întâlnirea cu cursanții (chiar dacă e ”la distanță”) și să predau. Mă aduce așa, mai aproape de bărcuțe și parcă nici nu mai văd că e încă frig afară :). Fain e însă când vom începe practica și-o să fie și cald afară și-o să-i dau cu barca.

Vezi, așa mi-a transformat mie viața un moment frumos din Creta. Și chiar dacă n-aș fi ajuns până aici și s-ar fi limitat totul la a avea un hobby mișto, tot ar fi meritat cu vârf și îndesat. Pentru că în loc să-mi mișc bretelele de la costumul de baie, aș fi stat la timonă și aș fi scrutat zările pe mare și, în loc de salata italiană din Herastrău, mi-aș fi făcut niște paste cu scoici pe velier la ancoră. Eeee? E o diferență, nu?

Semnează cu drag,

Oana, cu marea mea și velele mele.


0 Comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.